vineri, 6 aprilie 2012

Ciorbă cu afumătură

O ciorbă care îmi place la nebunie. Sper că și vouă.

Aveți nevoie de :

1 ciolan afumat (costiță, scăriță, oase afumate)
1 ceapă mare
1 morcov
2 cartofi
1 rădăcină pătrunjel
1 rădăcină păstârnac
1 felie țelină            
1 ardei roșu
2 linguri ulei
1 litru borș            
1 cubuleț concentrat de legume
ardei iute
fidea
pătrunjel
leuștean
smântână

Mod de preparare:

   Se spală ciolanul și se pune la fiert în 2-2,5 litri apă rece. Se fierbe încet până când carnea se înmoaie. Apoi se scoate ciolanul, zeama se păstrează. Carnea se lasă să se răcească, se scoate osul și se taie bucăți mici.
   Ceapa tăiată mărunt se călește în 2 linguri de ulei încinse într-o cratiță, peste ea adăugându-se și morcovul curățat, spălat și tăiat cubulețe mici, și bucățile de carne. Se țin 2 minute după care se adaugă cartofii tăiați cuburi. Se înăbușă câteva minute adăugându-se câte puțin din supa în care a fiert ciolanul. Se pune și zarzavatul curățat, spălat și tăiat cubulețe( sau 2 linguri zarzavat de la borcan sau congelat) și restul de supă.
   Când legumele sunt aproape fierte se adaugă  și fideaua iar după 1-2 minute de fierbere se adaugă  borșul fiert în prealabil. Se lasă să dea împreună un clocot după care se dă oala deoparte. La sfarșit se adaugă și verdeața tăiată mărunt.
 
   Se servește cu ardei iute, smântână și crutoane.           
 
   Poftă bună

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu