Uitându-mă cu interes la MasterChef m-am apucat să caut pe net cum se poate scoate carnea de pe un homar și am ajuns la concluzia că dacă eşti suficient de curajos încât să prepari acasă homarul, atunci trebuie să ştii următoarele lucruri:
1. Se apucă bine homarul, se îndepărtează cleştii în punctul unde ultima articulaţie întâlneşte capul, apoi se răsuceşte coada desprinzând-o de cap. Capul poate fi folosit pentru a obţine supă – pentru această reţetă se foloseşte doar carnea din coadă şi din cleşti.
2. Se ţine coada bine în mână, cu suprafaţa netedă în jos, şi se strânge până se aude o trosnitură. Se deschide carapacea cu ajutorul degetelor mari, apoi se desprinde carnea şi se pune într-un vas.
3. Rupeţi cele două încheieturi de sub fiecare cleşte şi desprindeţi-i, apoi, cu ajutorul unui cuţit mare şi greu, spargeţi crusta cleştilor pentru a scoate carnea. În mijlocul fiecărui cleşte se găseşte o membrană care se poate îndepărta când se mărunţeşte carnea.
4. Cu ajutorul unei foarfece de bucătărie se taie articulaţiile pentru a scoate şi carnea din acestea.
Idei de bucătărie pentru toți și pentru toate de la toți și toate :)




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu